Mercenarul invizibil

În memoria lui genetică nu ar fi trebuit să rămână nicio informație, din cealaltă viață trăită, terminată într-un mod atât de patetic, după o existență glorioasă, chiar dacă aceasta devenise unul din cele mai negre capitole din istoria omenirii. Nu reușiseră să-i anuleze în totalitate amintirile, când îl trimiseseră din nou în lume, pentru că nu ajunsese la nivelul spiritual necesar, ca un suflet să se stabilească, odată pentru totdeauna la locul său, printre îngerii buni sau răi ai cerului. Nu își amintea, care anume fusese rolul său în masacrul mondial la care participase, dar flash-urile sporadice ce îi ardeau memoria ancestrală explicau oarecum bucuria cu care asista la scenele cumplite, pe care le putea viziona de la nivelul dimensiunii în care nimerise.
Simțea cruzimea îmbătându-l și trepida de nerăbdare pentru a-și relua în primire noua misiune pe pământ. Dar, nu mică îi fu surpriza și oroarea, când se trezi din visul de glorie, într-o eprubetă ridicolă, de unde reușea să întrezărească abia, umbrele fantomatice, care aduceau mai degrabă cu entitățile ciudate și înfiorătoare, ce populau așa zisul infern, pe unde își făcuse veacul o vreme și el. Simți că se îneacă în lichidul împuțit pe care i-l turnară în cap spectrele acelea malefice, acoperite cu costume impermeabile, din cap până-n picioare, cu ochii ascunși îndărătul unor ochelari monstruoși și care își vorbeau telepatic.
– Ce dracu! bolborosi el, aproape sufocat. Unde mă aflu? Ce am devenit, de data asta? Hei, tu, scoate-ți masca aia nenorocită și nu te mai atinge de mine, că te nimicesc, auzi?
Dar, nimeni nu-i dădu vreo atenție! Când fierse suficient, iar bolboroseala lichidului în care fusese scufundat încetă și se limpezi, încet, încet, reuși să înțeleagă unde se afla. Recunoștea, rând pe rând, obiectele pe care le putea vedea, iar ,,entitățile” care trebăluiau de zor în jurul său nu erau altceva, decât niște blestemați de cercetători, care puneau la cale ceva, în laboratorul sofisticat, în care lucrau. Ce anume puneau la cale, nu știa cu precizie, dar era cert, că el era obiectul studiului lor. Trase cu ochiul la monitoarele uriașe, pe care apărea una și aceeași imagine.
Un presentiment teribil îi mușcă creierul și se opri siderat să-și observe propria reflexie, în sticla recipientului în care locuia. Era aceeași cu imaginea multiplicată de pe monitoarele calculatoarelor:
– Un virus?… M-au transformat într-un virus?… Nu e posibil așa ceva! Cum ați îndrăznit, ticăloșilor! Eu am fost un rege, cândva! Îmi amintesc foarte bine asta!
Am să vă trimit la gazare pe toți, ați priceput? Pe toți, sclavilor!…
Deodată, un individ se apropie de el, îl studie câteva secunde cu ochii lui miopi, care abia se deslușeau prin materialul lentilelor obscure și începu să agite cu forță eprubeta, izbindu-l amarnic de pereții acesteia, cu intenția vădită de a-i testa structura și rezistența. În spaima și disperarea lui, cotrobăi după toate resursele de supraviețuire cu care fusese înzestrat și se fixă cu hotărâre și vitejie de sticla fierbinte, care îi frigea antenuțele. Luă poziție de atac, schimbându-și culoarea și forma, concomitent cu undele de furie devastatoare care-l străbăteau, holbându-se provocator la figura umană, ascunsă sub masca oribilă.
– Veniți să vedeți, repede!… exclamă acesta, în culmea surprizei și a entuziasmului. Acest monstruleț este capabil să-și schimbe structura, forma și mărimea, dacă este supus unor agresiuni externe!
– Wooow, Dumnezeule, nu aș vrea să fiu pe aproape când va fi eliberat! Ăsta va face prăpăd pe unde va trece! Dar noi l-am creat să consume numai fosile, așa că își va toci dantura, în curând! Dacă va pofti uneori la ceva fraged și mai proaspăt, nu-i putem refuza capriciile! Un asemenea mercenar, merită să fie premiat, nu-i așa?
,, Ce dracu puneți voi la cale, ticăloșilor? Mă enervează la culme să nu știu în ce constă misiunea mea, pentru că de asta sunt aici, sunt absolut sigur! Turbez, când văd cum hotărâți voi în locul meu, dar voi remedia asta! Ooo, da! Simt că în curând voi fi liber! Vreți să lupt pentru voi? Ok, dar o să vă coste scump! Inutil să-mi creați un caiet de sarcini! Eu voi lua propriile mele decizii!”
Calculatoarele elaborau frenetic fișiere interminabile sub degetele febrile ale operatorilor. Un nume ciudat pâlpâia obsesiv pe ecranele uriașe, însoțind explicit imaginea din eprubetă. CORONAVIRUS…
,, Sună bine! mârâi orgolios fostul împărat al terorii. Și nici nu arată, așa de rău! Ba chiar, pare perfecțiunea întruchipată, privit dintr-un anumit unghi! adăugă el, dând ocol cilindrului de sticlă, tot mai concentrat să descifreze informațiile, ce îi erau implantate în memorie. Cred că voi putea trece cu vederea totuși, teribila ofensă adusă Dincolo, de cei care mi-au hotărât destinul! Sunt conștient, că viața mea va fi scurtă, ca și data trecută, dar va marca umanitatea pentru totdeauna!”
Însă, microscopicul mercenar își făcea iluzii. Stagiatura lui abia începea și torturile la care urma să fie supus, depășeau cu mult geniul său malefic. Petrecu luni interminabile și chinuitoare în diferite recipiente, a fost supus la nenumărate transformări, apoi, a fost silit să locuiască în corpul multor animale folosite ca material experimental, le-a devorat organele și le-a înapoiat științei sub formă de leșuri, după care era din nou extras și aruncat în groapa leilor. Astfel, deveni o armă letală, periculoasă și deosebit de folositoare predecesorilor săi, care îi deveniseră discipoli de-a lungul istoriei. Pe de o parte, era orgolios de eficiența cu care își educase urmașii, dar pe de altă parte, turba de furie și neputință, regăsindu-se în mâinile celor mai temuți killeri mondiali, care îl foloseau tocmai pe el, ca instrument al distrugerii în masă, a unei generații întregi. Aproba întru totul principiile lor și anume acela de a înlătura individul uman slab, bolnav și bătrân, dar consumator constant și inutil al resurselor planetei.
Își amintea cu mândrie și feroce plăcere aportul pe care îl adusese el însuși acestei mărețe cauze. Acum însă, se afla într-o poziție foarte incomodă și umilitoare, ceea ce era motivul principal al nemulțumirii lui. Dar pentru a evolua spiritual, trebuia să-și îndeplinească misiunea.
Sosi și ziua mult visată de către încrâncenatul erou. ,,Libertate și acțiune” îi prezicea monitorul de serviciu. Se terminase cu șoareci, maimuțe și alte făpturi dezgustătoare. Acum, jobul lui devenea cu adevărat nobil și demn. Eficiența și excesul de zel, nu-i lipseau, slavă Domnului. Și nici pasiunea…
În entuziasmul lui nemăsurat, se agita fioros în eprubeta prea neîncăpătoare pentru imensitatea nevoii sale de libertate, când se opri siderat. În mijlocul unui ocean de eprubete, o infinitate de alți viruși clonați din el însuși se perpeleau în coctailul de substanțe în care trăiau, holbându-se îngroziți la campionul de antidot, expus ostentativ în mijlocul lor.
Umilit, contrariat și furios sări la bătaie, bolborosind îngrijorător în suc propriu, luând toate culorile și formele iadului.
– Ce-i, zmeule? Ce te supără? îl zeflemisi unul din ,,extratereștri” care le studia comportamentul, clipă de clipă. Crezi că te descurcai singur? Planeta e mare și are nevoie de o curățenie generală, foarte riguroasă! Aha, înțeleg! Ți-e frică de … Bau -Bau!… exclamă acesta, râzând cu poftă. Păi, ce credeai, boss? Putem să lăsăm de capul lui, să zburde prin lume un armăsar nărăvaș, ca domnia ta? În lumea științei se merge pe principiul: ,,eu te-am făcut, eu te omor”! îl lămuri arogantul individ.
,, V-ați creat deja vaccinul, asasini de doi lei, care sunteți! Punem pariu, că veți crăpa, la fel ca amărâții ăia, pe care i-ați condamnat la pieire? Se va ocupa subsemnatul de asta! Sunteți niște lași ordinari, care aplicați lovitura mortală, dar ascundeți mâna în care țineți pumnalul! Un criminal care nu își asumă crimele, este demn de tot disprețul! Stați pitiți ca niște șobolani în haznalele subterane ale planetei și urziți planuri de distrugere în masă! De ce nu ieșiți la lumină, să luptați ca niște cavaleri adevărați, care se bat pentru scopul lor?”
După ce tot materialul a fost pregătit, acesta a fost distribuit cu imparțialitate în mai multe puncte strategice ale planetei, ca să nu existe discuții, cum că unii au fost ,, favorizați” mai mult decât alții. Disprețul nimicitor al Mesagerului șef nu a produs nicio impresie batalionului de ,,astronauți” care și-au trimis soldățeii invizibili călare pe drone mici și inofensive, prin grădinile Creatorului, ca pe niște albinuțe pline de zel, să împartă bilete de călătorie, numai dus, celor ce au depășit termenele de valabilitate.
,,Încoronatul” însă, nu își putea lua pur și simplu jucăriile și să plece fără un ,,rămas bun” pe măsura ADN-ului său, mai ales că știa destul de bine regulile războiului: ,,știi că pleci, dar nu știi dacă te mai întorci”. Promisiunea e promisiune, iar el saliva de pofta de a-și înfige dințișorii în plămânii afumați ai fanfaronului ascuns sub combinezonul spațial, care ar fi descurajat orice temerar microscopic, dar nu pe el. Majoritatea clonaților fuseseră trimiși în misiune, dar el lâncezea încă în frigider. Se simțea precum un zeu și devenea tot mai sigur că lui îi revenea onoarea supremă de a îngenunchea omenirea. Ceilalți făceau doar puțină diversiune. Trebuia să iasă de acolo, fără bilet de voie și să atace după regulile lui.
În fiecare dimineață, era sustras din coconul lui și inoculat cu tot felul de substanțe care i se păreau de acum apă de ploaie. El conținea deja tot de era necesar, restul era doar frecție științifică. Nevoia lui de acțiune era atât de intensă, încât își puse la treabă geniul pentru a crea o confuzie destul de mare în laborator, care să-i faciliteze evadarea. Universul captă dorința lui formidabilă și îi veni în întâmpinare cu un cutremur destul de puternic, cât să răstoarne câteva recipiente misterioase de pe rafturi, printre care și al său.
Tocmai se schimba tura și ,,prietenul” lui după care îi lăsa gura apă se eliberase de echipamentul de lucru și se pregătea să intre în hainele personale când se produse marele BUM. Recipientul cel mai important și mai periculos se sparse la picioarele lui, împrăștiindu-și conținutul peste tot. Tânărul cercetător declanșă înnebunit alarma și alergă în spațiul destinat dezinfectării, rugându-se să nu fie prea târziu.
Din păcate pentru el și pentru întreaga omenire… era prea târziu… A murit la trei săptămâni după incident iar după el… potopul… Micul Adolf reîncarnat și-a văzut visul cu ochii și în numai câteva zile a paralizat întreaga planetă.