Visele lui Falco- (Sciente fiction)

http://E trecut de miezul nopții si mâine trebuie să ajung devreme la aeroport, fiindcă am o cursă de dimineață către București. Somnul rătăcește pe cărări de stele, năuc și a uitat cu totul de subsemnatul. Ce pot să fac, dacă nu reușesc să închid ochii? Deschid leptopul și încep să explorez lumea virtuală. Pe calea webului îmi încrucișez pașii cu alte creaturi crepusculare, bufnițele webului, cum obișnuiesc eu să îi numesc. Mi-i imaginez pe uni ca niște bufnițe solitare obișnuie să scruteze printre ramurile webului nocurn, cu ochi făcuți să măsoare adâncimile întunecate, un fel de detectivi iscoditori, hămesiți de secretele altora, alții, ca prădători cu pași vătuiți ce detectează urmele prăzilor predestinate, cu nasuri fine, vexate iar alții, care sunt cei mai numeroși în viziunrea mea, somnambulii, curioșii dornici să încerce marea cu degetul, niște peștișorii în căutare de prană și senzații tari și inedit, predestinați din născare să muște momeala cu ușurință. Aceștia în mod inexorabil sfârțesc drept hrană prădătorilor de tot felul, care le seacă creditele bancare amețindu-i cu miraje imposibil de înfăptuit. De pe o rețea de socializare pentru single mi se întâmplă să-mi încrucișez pașii virtuali cu diferite specii de prădători. Profitând și eu de influxurile si energiile astrului nocturn care într-o oarecare măsură îmi ascute pănă la rafinament acuitatea instinctului de vietate crepusculară, mă arunc nesăbuit, în duel. Terenul lumii ce se ascunde în umbre si ambiguitate e înșelător pentru că nimeni și nimic nu e ceea ce pare. O fac dintr- o curiozitate nestăvilită de a sonda în profunzime mentalitățile și psihologia visătorilor incurabili ce caută cu lumânarea noi belele în care să se implice, a prădătorilor și păsărilor nocturne din spatele măștilor lor carnavalești ce bântuiesc această lume incognită, a tuturor posibilităților, un fel de Americă virtuală în care fiecare nou venit visează că a nimerit pe tărâmul făgăduinței, sperând să descopere aurul viselor sale. Sunt născut in zodia scorpionului. Inexorabil Influxurile marțiene și cele plutoniene deopotrivă, mă împing în căutare de cai verzi, exaltând în mine impulsuri de războinic si explorator al tenebrelor și o irezistibila atracție spre a scormoni în mlaștinile obscure, ale netimpului, după o realitate ascunsă ființelor umane. Îmi immaginez că într-o viață anterioară am fost o vrăjitoare. Eu nu sunt dispus să accept drept realitate, doar lucrurile ce le percep cu ochii mei miopi pe deasupra, obișnuiți să vadă la lumina soarelui pământean cu ajutorul dioptriilor. Țin morțiș să-mi antrenez ochiul interior, să se deschidă și am impresia că uneori chiar reușesc să pătrund cu privirile dincolo de cortina timpului. Mi se pare că pipăi efectiv cu ochiul ăsta magic și atoatevăzător ceea ce nu pot vedea alții și nici eu, cu cei normali. Asta mă stimulează grozav să mă avânt în valurile unui ocean fără margini, unde timpul nu mai are nici o putere să mă limiteze. De acum nu mă mai deranjează întârzierea somnului. Mă simt precum peștele în apă. Spiritul meu a pornit pe aripa unui vis crepuscular, într- o lume de dincolo de granița vremurilor, o lume care îmi pare cunoscută dintr-o copilărie îndepărtată sau dintr-o viață uitată. În mâna mea s- a metamorfozat un obiect ciudat, alb argintiu, de forma unei furci cu trei craci. Are aspectul unui trident. E făcut dintr-un material cu o textură asemănătoare pielii mele, cu o piatră opalescentă în vârful cracului din mijloc, care e puțin mai lung. Subconștientul îmi sucegează că acea piatră fără strălucire, dar în care simt pulsând o lumină vie, nu e un obiect oarecare, ci o parte din mine iar miezul ei ascunde o energie vitală. E cu certitudine o armă, sau un fel de inimă, care ascunde în sine memoria mea milenară și taina unor vieți anterioare. Deja știu încotro mă îndrept și ce caut, grație obiectului acesta, atât de straniu. Mă simt liber, puternic și dimensiunile corpului meu și- au mărit proporțiile considerabil, și forma. Brațele mi-au devenit aripi imense, ca ale dragonilor din legende, cu care mă avănt în zbor prin văzduhul lumii crepusculare. Îmi văd pielea de pe brațele-aripi. E albă ca argintul picurat de razele lunii, acoperită de solzi groși asemenea unei platoșe, asemănătoare furcii cu trei craci care o țin în mâna stângă, întinsă înainte ca pe un fel de navigator GPS. Tridentul -GPS mă ghidează de la sine, către ținta spre care mă îndrept și unde știu că sunt așteptat de alte ființe asemănătoare mie. Sunt conștient că nu mai sunt Falco omul pământean și m-am transformat în ceea ce am fost la începuturi, anume, o ființă inteligentă, puternică, provenientă dintr-o alt univers foarte îndepărtat și misterios. Străbat distanțele cu viteza gândului către tărâmul meu de la miazănoapte. După noua înfățișare sunt o ființă draco alb. Ochii mei sunt adaptați cu întunecimile. Par un fel de telescoape cu care reușesc să disting peisajul până la mari depărtări. Am coborât pe un pământ la marginea unui ocean cu valuri negre-cenușii de se izbesc amenințător de colții reliefului stâncos care se înalță direct din apele de întuneric. Copacii au frunze albăstrui, confundându-se cu cețurile ce năvălesc de pe piscurile stâncilor asemeni unor torenți tăcuți, soarele e palid și făra strălucire, iar razele sale au culoare galben albăstrui, țesute parcă, din fum. Lumina lor e albăstrui argintată, cu halou, ca o ceață subțire. Soarele acesta de fapt, reflectă culoarea si lumina crepusculară asupra reliefului, copacilor si ierbii, și chiar si asupra zidurilor crenelate și asupra turnurilor cetății fantomatice, care o zăresc pe o culme și către care mă îndrept din instinct, ca la o chemare ancestrală. Plutesc deasupra turnurilor unei citadele, apoi cobor prin acoperiș, când turnul se deschide la atingerea vârfului tridentului din mana mea, prevazut cu o piatră albă opalescentă în mijloc. În momentul contactului cu vârful turnului piatra împrăștie împrejur o lumina opalescentă , lunară, care se estompează peste toată imensitatea edificiului și peste platoul rotund ce se defășoară deodată, sub picioarele mele. Pe platou sunt mulți reptilieni, majoritatea însă cu piele de culoare gri, altii maroni, de două ori mai mari ca dimensiune, decât grii. Cei asemenea mie au circa sase metri înăltime, maronii erau de două ori mai înalți și păreau și cei mai puternici, fapt pentru care majoritatea gărzilor erau dintre ei. Doi dintre cei maroni, înarmati cu câte un trident pe măsura dimensiunii lor m-au încadrat ca pe un prizonier și platforma la un semn al lor a început să coboare. Am ajuns într-o sală imensă, în mijlocul căreia tronează o altă platformă rotundă dintr-un material galben strălucitor, pare de aur. În mijloc tronează un jilț imens, încrustat cu diamante cu forme perfecte, de o mărime impresionantă. Jilțul e cu siguranță un tron regesc, cu o coroană imensă de aur încrustată cu diamante, așezat pe partea din mijloc a spătarului, încadrat de ambele părți de doi tridenți de dimensiuni mult mai mari decât al meu. Pe vârfurile din mijloc sunt aceleași pietre opalescente, în interiorul cărora zăresc, pulsiuni luminoase, vii. Draconienii cei mai mari ca dimensiune de culoare maron, unii au ochi negrii, scânteietori, spre deosebire de ochii mei, care sunt de un albastru luminos ca de altfel ai majorității reptilienilor albi. Căpetenia lor e unul din specia celor albi. Îi recunosc rangul. Deși așezat pe tronul său impunător îmi dau seama că e unu din cei mari. E cel mai bătrân dintre toți și este foarte înalt, depășind doisprezece metri. Când am fost împins în fața sa de către cele două gărzi ce m-au însoțit de la sosire și aproape m-au aruncat pe podea, m-am ridicat imediat smulgându-mă din strânsoarea lor și arucându-le priviri furioase, m-am postat în fața tronului, fixându-l cu privirea pe rege. Mă fixa la rându-i cu priviri încruntate și abia ce l-am văzut, mi-am amintit că e tatăl meu.