absurd teatral

absurd teatral 1

snopită în bătaie de o realitate neiertătoare

învăluită într-o peliculă aderentă de ironie tragi-comică

visez la o lume fără ventilatoare mecanice

la o gură de aer diamantată

de primăveri multiplicate la xerox

cu telefoane care să nu sune a clopot

cu iluzia că am mai mulți ași în mânecă (și amanți)

decât pot fi cheltuiți într-o viață

recunosc în mod stupid că

am șanse să fiu înfrântă

pentru că am îndrăznit să schițez

primul și ultimul pas spre victorie

născându-mă

 

 

absurd teatral 2
se poate răspunde în șoaptă
pentru a nu se trezi vreo conștiință
(acum stau toate la fereastră)
eu: ce privesc?
tu 1: poate strada…
tu 2: poate viitorul…
tu 3: poate pisica aia galbenă întinsă la soare
tu 4: poate amintirile?!
eu: ce sunt?
ecoul: omul începe prin a fi un sistem haotic de speranțe apoi devine un amestec devastator de amintiri…
eu: asist la o defilare grotescă cu aer triumfal de ceremonie
pictorul dement nu-și recunoaște tabloul
nu e tabloul lui și basta!
mirosul culorilor incomodează spectatorii
pictorul: priviți în oglinzi și râdeți stupid
de tichiile de mărgăritar sau
de grimasele paiațelor încovoiate
doamnelor și domnilor am câștigat
absurdul se pleacă în fața singurătății ingrate!
(aplauze îndelungi)