LOGODNICUL DE PE MEETIC

http://Răspunsese la anunțul pe Meetic, cu o luna în urmă și de atunci totul se schimbase în viața ei. Inițial fusese sceptică și nu crezuse posibil, că v- a întâlni vreodată prințul pe un cal alb, la care visase și ea, ca orice altă tânăra fată, în anii de liceu. De atunci, ceea ce i se întâmpla aievea, depășise orice imaginație. Intrase în jocul acela fantezist, în glumă, cu convingerea că era ceva imposibil, în viața reală și totuși, spiritul ei temerar, dornic de a trăi viață la cote înalte barem în virtual dacă altfel nu era posibil, o împinsese să meargă până la capătul jocului. Acceptase întâlnirea cu tânărul prinț dintr- o altă dimensiune, așa cum se autodefinise cel care publicase anunțul, care își căuta o tânără frumoasă drept consoartă și dăduse o descriere a ceea ce căuta el, care în mod paradoxal corespundea perfect, profilului său. Astfel, ea intrase în joc, în șagă și acum nunta fusese deja fixată, pentru săptămână viitoare, iar ea își cunoscuse doar pe webcam, logodnicul. Arăta absolut fantastic și fusese fascinată la prima vedere de frumusețea lui exotică. O vrăjise imediat cu șarmul și virilitatea lui și cu felul decisiv în care îi declarase, că ea este chiar prințesa viselor sale și era predestinată să-i devină soție și regina regatului sau. Deși nu auzise niciodată de regatul acela al lui, Northland îl numise el, oricum, ideea în sine o fascinase, încât acceptase imediat și firesc, cererea lui în căsătorie, nedorind să strice fascinația jocului, cu scepticisme absurde. În sinea ei însă era ferm convinsă că acela era un joc al unui om plictisit de banalitățile cotidiene și cu multă fantezie, ca și ea dealtfel și se pretaseră la jocul acesta ca să mai condimenteze plictiseala și rutina zilelor cu puțin mister și romantism și nimic mai mult. Greta era ferm convinsă de acest lucru, de aceea se pretase să continuie. În sinea sa își zisese că ar fi fost chiar binevenit să se mai întâmple și miracole neprevăzute câteodată, astfel viața ar fi mai plăcută. Intrase pe acest sit, nu din dorința reală de a-și găsi logodnic, și din plictiseală. E prea frumos, ca sa fie adevărat, își tot repeta de trei săptămâni încoace! Aseară, puțin înainte de miezul nopții el o chemase în direct. – Buna seara iubita mea Alba ca Zăpada! |Ești pregătită să mi te dăruiești, peste o săptămână, când va fi noaptea nuntii noastre, îi zisese cu un asemenea accent în voce, care îi dăduse fiori în stomac? Realiză brusc cât era de sugestionată de această iluzorie experiență, fiindcă ea chiar simțise fiorul cald al iubirii cum îi invada nestăvilit inima, laolaltă cu fluxul torențial al sângelui. -Desigur, îngăimase emoționată, însă îți repet că numele meu e Greta și nicidecum Alba ca Zăpada! Îți mărturisesc Dragu, că mie tot nu- mi vine a crede în cele ce-mi spui, din moment ce nu văd pregătirile de nuntă și tu nici măcar nu ai venit să mă ceri oficial în căsătorie de la părinții mei, așa cum se cuvine, i- a răspuns în șagă! – Pregătirile de nuntă sunt deja gata, la palatul meu din Northland și te asigur că va fi o nuntă ca în povești! Cât despre numele tău, îmi amintesc că într-o viață anterioara te- am iubit ca Albă ca Zăpada, dar nu mai contează! Acum te voi iubi ca Greta, eu însă sunt același Drago, dintotdeauna! Sunt un nemuritor, de fapt! – Ai, ai, vei fi vreun vrăjitor? -Tot ce se poate, îi răspunsese zâmbind! -Ești atât de misterios și romantic, încât te iert pentru cuvintele amăgitoare pe care mi le spui, fiindcă sunt frumoase și fiindcă oricum, nu le cred! Ar fi prea frumos ca să fie real și în lumea mea, astfel de lucruri nu se mai petrec de mult! Cum rămâne cu cererea oficială în căsătorie, îl luase în zeflemea? – Voi veni pe un cal negru, înaripat și te voi răpi! Vei vedea, îi răspunsese el cu o șoaptă răgușită ce îi dăduse fiori reci și o făcuse să simt o inexplicabila neliniște! Vru să-i spună, că nu prea agrea ideea unei răpiri, însă el îi trimise un sărut de pe vârful degetelor și întrerupsese imediat convorbirea, astfel că gândul ei se oprise mut, pe frumoasele sale buze, fremătânde. Simțise un fior ciudat ca o părere de teamă dar dispăruse, cum venise, lăsând loc unui zâmbet visător ce îi lumină minunații ochi și emoția îi coloră ușor cu o umbă de rumeneală, pielea catifelată a obrazului. A deconectat datele mobile și a pus tableta la încărcat, apoi s-a cuibărit sub plapumă și încerca să adoarmă, însă durase ceva timp până ce vâltoarea gândurilor și emoțiilor contradictorii se mai potolise îndepărtându-se treptat în timp ce barca viselor o furase la bordul său și o tot ducea cu sine pe o mare acoperită de cețuri dense și impenetrabile, privirilor avide de lumină și iubire, ale sufletului tinerei fete, mistuit de dor și pasiune. Trecuse cu mult de miezul nopții, când din somnul ei profund și tulburat de vise ciudate, pe jumătate coșmaruri , se trezi sub efectul sărutărilor ce îi îngreunau respirația și sub strânsura unor brațe puternice, lucru care o înspăimântă de-a binelea. Când reuși să distingă ceva în jurul său printre sărutările devoratoare, întrezări chipul lui, dar mult diferit decât putuse să observe în camera web. Primul lucru ce reuși să vadă, fură ochii lui, printre fantele abia mijite ale pleoapelor, ce păreau neomenești, arzători de o pasiune devorantă, și totuși nemiloși și străini ca două genuni ce doreau să îi mistuie sufletul înfricoșat. Încearcă să țipe și continua să se zbată din răsputeri ca să se elibereze, înainte ca el să-i consume toată suflarea și vlaga vitală, căci cu adevărat simțea, că omul acela străin se comporta ca o fiară, decât ca un iubit. Ar fi mai bine spus ca un vampir, care îi devora suflarea vieții și ultimele fărâme de putere, cu sărutările sale. Reușind cu greu să-și elibereze răsuflarea de asediul acelui demon cu chip de om, respiră cu lăcomie aerul rece, până simți că își recapătă suflarea și mintea începea să i se limpezească odată cu îndepărtarea vălului de confuzie și frică ce o imobilizase, mai, mai să o ucidă prin sufocare. Brațele ce o ținuseră strâns ca într-o menghină își mai slăbiră strânsoarea și ea reuși să-și privească adversarul și să-i vorbească. -Cine ești și unde mă duci? Zicând acestea, încă lupta să se elibereze de strânsura brațelor lui, care în ciuda împotrivirii sale, continuau să o țină strâns lipită de corpul lui vânjos. – Nu mă recunoști? Sunt logodnicul tău și așa cum ți-am promis, te-am răpit ca să te fac mireasa mea, îi replică el cu vocea aceea ce îi dăduse fiori cu o seară n urmă! Se zbătu cu furie să scape de apăsarea sufocanta a acelui sărut vampiric și deodată auzi sputatul ca de pisică înfuriată și ușurarea eliberatoare, de apăsarea care îi strivise sănii și gura. Sări într- o parte ca muscata de un șarpe, fiind încă sub efectul coșmarului ce îi chinuise somnul și se trezi speriată pe jos, în mijlocul propriului dormitor, cu plapumă cu tot! Trează de-a binelea îi veni să râdă, când recunoscu în semiobscuritate , propriul dormitor pe grăsuna de Martina, pisica ei care deja încerca să-și recapete culcușul cald, deasupra pernei sale! O alungă fără prea multe formalități afară pe hol, înțelegând că ea îi provocase coșmarul, în timp ce dormise deasupra plapumei, chiar pe pieptul său. Privi ceasul și fiind abia cinci dimineața, se cuibări iar în patul cald dar somnul nu se mai lipi de pleoapele sale cu nici un chip. Astfel se decise să își facă o cafea tare, își lua cu sine și câțiva biscuiți cu scorțișoară, făcute de mama ei, din care se aprovizionase cu o cutie plină la plecarea de acasă. Se întoarse în pat după ce mai întâi luă cu sine, romanul încă neterminat de citit al Paulienei Simmons, ,,Cavalerul Iernii” Se cuibări între perne, își așeză plapuma pe picioare și cafeaua și biscuiții pe o farfurie, pe noptiera de lângă pat. În timp ce își savura cu nesaț cafeaua și biscuiții care erau preferatele sale și pe care mama i le pregătea de fiecare dată când venea pe acasă, îndeajuns cât să ia și cu sine la oraș. Locuia singură într-un mic apartament cu chirie, de când se angajase ca profesoara la liceu, cu un an în urmă, după absolvirea facultății. Era o duminica de început de noiembrie, rece și însorită iar bruma se topise repede, absorbita de razele strălucitoare ale soarelui. Greta se simți tentată, să își petreacă restul dimineții în parcul din spatele bisericii catolice, unde avea ocazia să admire și să se bucure din plin de peisajul toamnei târzii, cu toată splendoarea sa de culori. La fiecare început de noiembrie, catolicii sărbătoresc comemorarea morților. Ei îi place în mod deosebit ca după acea sărbătoare, să facă o vizita în cimitirul lor, pentru a privi mulțimea de crizanteme ce se găsesc așezate în vaze, la fiecare cruce. În sinea sa hotărâ să păstreze tăcerea în fața colegilor de cancelarie asupra acestui obicei cam ciudat al său. Aveusese dintotdeauna o ciudată atracție pentru aceste flori minunate, a căror frumusețe și prospețime devine mai evidentă, în ciuda sosirii iernii cu gerul și toate vitregiile sale, și dintre toate florile, doar crizamtema le rezistă cu o maiestate regească. Floare aceasta îi evocă o regină vitează din legendele frigurosului Nord, anume, frumoasa Brunhilda din Opera INELUL NIBELUNGILOR, o altă atracție a sufletului său. Grace venise pe lume tot în pragul iernii, când înfloriseră crizantemele. Îi povestise mama ei în repetate rânduri, cum bărbatu său, tatăl fetei , venise atunci la maternitate îmbrăcat în cel mai frumos costum al său, cu un minunat buchet de crizanteme pe care i le dăruise cu acea ocazie, fiind plin de emoție ca un îndrăgostit. Erau niște sincronicități în viața sa, toate aceste lucruri, indiferent de ce ar spune ceilalți și Eul interior foarte receptiv la astfel de semnale misterioase ale vieții, era fascinat de ele. Era convinsă Grace, că într-o altă viață Nordul, iarna și crizantemele, auseseră o semnificație importantă asupra destinului său. Va urma.