Putin grec ,putin roman

Întru memoria și amintirea comunității de greci a Oneștiului un scurt istoric.

La sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, în Grecia, un război civil (1946-1949), a dus la grave consecinţe pentru multe familii greco macedonene din nord estul țării. Lupta crâncenă între comunişti şi anticomunişti s-a soldat cu sute de mii de morţi şi mii de refugiaţi. Forţele guvernamentale grecesti susţinute de Anglia şi S.U.A. au declarat război deschis grupărilor comuniste și famiilor lor. Comuniştii greci la rândul lor s-au bucurat de sprijinul moral şi material al noilor ,,democraţii” populare iar fără această susţinere, acest război civil nu ar fi existat. În această conjunctură familiile care aveau cel puțin unul sau doi membri (bărbați și chiar femei ) în conflict au încercat să-și salveze copii, mamele, bunicii din calea armatei. Reprezentanţi din ţările Cominformului (succesorul Cominternului care a activat între 1947-1956), la propunerea reprezentantului Greciei, au hotărât să acorde azil politic copiilor între 3 şi 14 ani, și unor membri din familiile acestora aflaţi în zonele de conflict şi a căror viaţă era în mare pericol. În anii 1948-1949, aproximativ 28.000 de copii, în special din Grecia de Nord, au găsit adăpost şi îngrijire în coloniile de copii create în şapte ţări socialiste, printre care şi România, ţară în care s-au refugiat în jur de 5.600 de copii. Plecările din zona de conflict s-au făcut pe grupe de vârstă, care erau supravegheate de ,,omadarthes”. La plecare mama, care avea 14 ani, cu greu s-a lăsat îndepărtată de locurile natale și de mama ei (bunica vaduvă de război a hotărât să-și salveze fata trimițând-o departe împreună cu fratele și sora dânsei) ducea de mână încă doi copii de 4, respectiv cinci ani, drumul era parcurs pe jos , numai noaptea și viza granița greco- albaneză. Pe toată durata acestui calvar, coloana era supravegheată de foști ofițeri dezertați din armata greacă care au refuzat să tragă împotriva propriilor conaționali… și care le-au asigurat acestora protecția tot drumul. Din motive lesne de înțeles nu voi da nume. Pe data de 26 martie 1948 după un drum anevoios cu staționare la granița albaneză unde inițial nu li sa dat voie să treacă ,coloana de copii și adulți refugiați au ajuns în orașul Korcea unde au fost găzduiți și hrăniți de locuitorii albanezi în propriile case. Grupul s-a deplasat mai departe în orașul Skodra unde au rămas vreme de 9 luni de zile, timp în care au primit îngrijiri medicale haine și hrană. Comform tratatului refugiații urmau să fie distribuiți pe grupe de vârstă în cele șapte țări comuniste care au acceptat să-i primească, astfel frații mai mari au fost despărțiți de cei mici și au fost trimiși în țări diferite Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria. Parte din băietii mai mari ai grupului de refugiați au fost luați apoi de lângă ai lor și trimiși înapoi să lupte în forțele de querilă comuniste…(așa cum a fost și cazul tatălui lui Cristina Kiriakopulos și nu numai),la sfârșitul conflictului doar jumătate au fost readuși lângă familiile lor , parte au murit împușcați, parte n-au mai plecat din Grecia. Grație Organizației Crucea Roșie, multe familii dezbinate s-au regăsit după un timp în coloniile nou înființate în R .P. Română. Localitățile Florica și Tulgheș au fost principalele centre de triere a refugiaților. Cu bunăvoință și profesionalism, li s-au acordat îngrijire medicală, au fost repartizați să doarmă în pături cu așternuturi curate, le-a fost asigurat un traducător care i-a ajutat pe copii greci să înțeleagă și să se facă înțeleși, Speriați și debusolați , rupți de țară și familiile lor au avut parte de o primire caldă aici în România și nu numai. Încet dar sigur au fost orientați către școala unde au învățat limba română, scris și citit , cu timpul au terminat școli profesionale ,unii au urmat facultățile muncitorești și au devenit ingineri , medici. Cei care n-au mai apucat pentru că între timp acest tip de învățământ s-a desființat au urmat școli de profil unde s-au calificat ca tehnicieni, maiștri… etc. Mulțumită bunei îngrijiri pe care au primit-o de la statul român unii au început să-și construiască un viitor aici uitând ororile conflictului prin care au trecut (deși gândul le era acasă în Grecia, la familiile rămase acolo).

Parte au plecat în coloniile noi înființate în 1956 la Vâlcele (raionul Brașov) , Oradea, Moinești (atunci raionul Tg. Ocna), etc. Unii au închegat familii cu cei din comunitatea greacă ,alții precum mama și-au ales de soți, români cu care au întemeiat familii mixte . După 1969 dezvoltarea unor zone industriale care aveau nevoie de forță de muncă a făcut ca mulți dintre grecii din Moinești și Vâlcele să aleagă orașul Onești (ulteriorl Ghe. Gheorghiu Dej) ca loc definitiv de domiciliu. Au fost angajați pe platforma industrială Borzești, le-au fost repartizate apartamente, noi, copii am urmat cursurile școlare în ambele limbi (greacă și română). S-a conturat astfel o comunitate omogenă, tânără, atunci perfect integrată, care a adus un suflu special acestei zone. Grecii din această comunitate au rămas și vor rămâne mereu profund recunoscători statului român care într-un moment de cumpănă le-a acordat o mână de ajutor nesperat. Mulțumim Onești , Mulțumim România, Mulțumim Grecia care nu ne-a uitat niciodată , acordându-ne, ulterior întoarcerii noastre, drepturile meritate.

Cititorilor cu deosebită considerație,

Nicolae (Dzali )Scurtu

06 decembrie 2016