Adulterul,vina sau evolutie?

Adulterul, vina sau evolutie?

Pentru ca explicatiile psihologilor ma enerveaza, pentru ca mentalitatea noastra nu poate depasii anumite bariere , pentru ca mai mereu suntem proprii nostri prizonieri ,am sa spun de ce urasc pisihologia vinovatiei.Din cele mai vechi timpuri, mental ni sa impus sa devenim intr u frica cuiva ,demni de iubirea sa…,asa am ajunsa sa creeam familii ,sa ne cautam consoarte si invers…,procreem facand mereu vorbire despre iubire ,despre vesnicie si despre curatenia sufletului.Secole de a randul s au nascut povesti de iubire, s au stins si au aparut altele pe langa ele in societatea (atunci cand acele legaturi erau publice ),s au gasit mereu hulitori care sa stigmatizeze o anume situatie de fapt.Mai nou au aparut psihologii, oameni pregatiti ,care (uita oarecum si statutul dansilor) initiind astfel o intreaga dezbatere pe tema adulterului.Se gasesc mereu explicatii abradacdabrante…,mereu una din parti masculina sau feminina trebuie sa traga ponoasele tezelor psihosociologice.Cine si cum e vinovat ,cine si cum a gresit ,cine e victima?..Personal consider ca nimeni nu poate stii daca suntem vinovati intr o situatie de adulter.Judecandu i pe ceilalti, ne explicam intr un anume fel partile noastre ascunse , mintindu ne ca la noi totul este perfect.Curajul de a initia o asemenea relatie(pentru ca este vorba de curaj) ,implica o intreaga gama de trairi specifice fiecarui individ in parte.Iubirile unice se regasesc doar atunci cand sufletul este impacat cu sine ,doar atunci cand in noi in interiorul nostru nimeni si nimic nu poate schimba hotararile pe care le luam.Nici conjuncturile educationale ,nici lectiile psihopedagogice,nici vecinii ,nici familia si nici femeile sau barbatii fermecatori pe care subliminal ni i dorim sau ni le dorim.Adulterul in masura in care se dezvolta intre oameni civilizati si educati ,este o etapa ,o treapta pe care putem urca sau cobori, fara sa dam vina pe cineva ,fara sa ne consideram vinovati fata de cel de langa noi.Statutul psihosomatic al individului nu poate permite nimanui sa si divida dorintza,ea exista indiferent de etapele prin care trecem,dorinta se dezvolta si se canalizeaza functie de fiecare individ, de constructia sa interioara ,de educatie ,si nu in ultimul rand de religia sa.Partenerii initiati intr un asemenea eveniment sunt singurii care pot hotari daca e bine sau rau in ceea ce fac. Azi insa ,din prea multa evolutie mass media si prea multa involutie spirituala, suntem pe cale sa ne inchidem drumul spre evadare.