Blog.Inspirescu.ro

Povestea din romanul Departe de tara al lui Ion Nalbitoru, Editura KITCOM, 2018, face parte din categoria dramelor unor familii de romani, plecati in strainatate sa-si intalneasca norocul, sa scape de saracia care ii apasa, drame prezentate, de multe ori, la posturile noastre de televiziune, ca simple stiri… 

Multi dintre cititori cunosc, mai mult ori mai putin, intamplari asemenea celor intalnite in roman, dar autorul, prin intermediul personajelor lui, reuseste sa ne creioneze un tablou mult mai amplu decat ne putem inchipui la prima vedere, in ceea ce priveste viata acestor „cautatori de noroc”, in lumea dura, cruda si atat de sucita a Occidentului. 

Romanul incepe cu descrierea vietii unei familii din mediul rural, din satul Plaiul Dacilor, asemanatoare multor familii romanesti, aflate in impas dupa „marea revolutie din decembrie 89”. Lucrurile s-au petrecut la fel, cam peste tot in tara. A fost nevoie sa treaca un timp ca taranii sa-si dea seama de manipularea si inselaciunea la care au fost supusi. Imediat dupa revolutie s-a procedat la desfiintarea CAP-urilor, a fermelor de stat, a IAS-urilor, devastandu-se si distrugandu-se tot, toata bogatia comuna, luand fiecare pe apucate, fara lege si tocmeala; apoi lupta pentru pamant, pe care oricum nu aveau cum si cu ce sa-l lucreze. 

Intr-o asemenea situatie, multi romani de la sate ori orase, mai ales dupa intrarea Romaniei in UE, au luat drumul bejeniei, in diverse tari care o duceau mai bine decat Romania, cel putin sub aspect economic. Asa se intampla si cu eroina romanului, Florica, care ia drumul Italiei. 

Inca din primele capitole, autorul, cu o finete artistica deosebita, patrunde in sufletul personajelor lui, descriindu-le profunzimea sentimentelor, iar in ceea ce priveste familia Gerulo, parca ne-am afla in fata unor personaje infratite cu cele din romanul Morometii, al lui Marin Preda. Grupul de tinere, printre care se afla si Florica, este atat de entuziasmat ca pleaca din tara, la lucru in Italia, incat nu-si da seama ca este vazut ca o „marfa” vie , ca Agentia are cu totul si cu totul alte ganduri cu el. 

Autorul, printr-o antiteza fina, stie sa redea discrepantele dintre scopurile Agentiei si dorintele tinerelor din grup, care isi doreau sa vada Vaticanul, Colosseum, Columna lui Traian, Domul din Milano, ori Vezuviul si nicidecum sa ajunga sa lucreze la bordelul „baronesei” din Italia; culmea, aceasta fiind romanca!!! 

Odata prinse in tentaculele retelei de prostitutie, soarta tinerelor este pecetluita. Pentru o vreme Florica va scapa de „prestarea” serviciilor, fiind de-o „fragezime” trecuta! Drama acestei femei, care reuseste sa „evadeze” din bordel, sa depaseasca traumele unui viol, ii permite autorului sa analizeze pe toate fetele viata „cautatorilor” de mai bine pe alte meleaguri. 

Ion Nalbitoru ne descrie cu lux de amanunte o „Romanie a celor plecati”, aflata intr-o conexiune directa atat cu Italia, tara de bejenie, dar si cu „tara lasata acasa”, dupa care le tanjeste tuturor sufletul. Autorul, expert in descrieri, reuseste sa ne prezinte o Italie peisagistica deosebita, se apleaca cu interes si curiozitate asupra oamenilor si obiceiurilor locului, insa nu oricum, intotdeauna comparate cu oamenii si obiceiurile romanilor bajeniti, pastrate, poate cu mai multa sfintenie, cu cat erau mai departe de tara… 

Din punct de vedere artistico-literar, pentru a atinge scopurile in comparatiile lui, autorul aduce in prim plan naivitatea, dar si intelepciunea sanatoasa, „taraneasca” ale Floricai, care la cei patruzeci de ani inca nu vazuse lumea prea departată de Plaiul Dacilor, deci nici… Marea Neagra, cu atat mai mult Mediterana… Multe intrebari ale acesteia ii ofera autorului ocazia sa faca incursiuni in cele doua lumi, a binelui si raului. Vom intalni italieni cu suflete alese, gen Zito, Mimmo, dar si profitori de genul lui Domenico, ori Angelica. Vom da si in Italia peste „agentii”, care de fatada sunt pentru a-i ajuta pe romanii veniti in Italia, dar care, din pacate, stiu doar sa profite de pe urma acestora. 

Descrierea discutiei dintre Florica si reprezentanta unei asemenea agentii este elocventa. 

Drama Floricai si romanul totodata, se termina intr-un ambiental din tara si cumva cu o nota de „happy-end”. Cu toate acestea, ultimele fraze din capitolul „Evenimente”, prin care autorul incheie romanul, au puterea sa iti aduca in suflet cateva revelatii. Realizezi indubitabil un lucru care iti scapase, dus de firul epic al romanului, acela ca autorul si o parte dintre membrii familiei lui sunt personaje intalnite de-a lungul romanului. Ca de fapt romanul trebuie vazut intr-o alta perspectiva decat ai fi fost tentat sa-l vezi pana la ultimul capitol. Focalizarea actiunii pe drama Floricai nu este pentru autor decat o modalitate de a-si exprima alegoric propria drama sufleteasca, o forma de cautare a sinelui, de eliberare din ghearele durerii prin arta scrisului. 

Autor: Ion Nalbitoru

Publicat in: Confluente Literare, editia nr.2967, 14 februarie 2019