Blog.Inspirescu.ro

Povestea din romanul Departe de țară al lui Ion Nalbitoru, Editura KITCOM, 2018, face parte din categoria dramelor unor familii de români, plecați în străinătate să-și întâlnească norocul, să scape de sărăcia care îi apăsa, drame prezentate, de multe ori, la posturile noastre de televiziune, ca simple știri… 

Mulți dintre cititori cunosc, mai mult ori mai puțin, întâmplări asemenea celor întâlnite în roman, dar autorul, prin intermediul personajelor lui, reușește să ne creioneze un tablou mult mai amplu decât ne putem închipui la prima vedere, în ceea ce privește viața acestor „căutători de noroc”, în lumea dură, crudă și atât de sucită a Occidentului. 

Romanul începe cu descrierea vieții unei familii din mediul rural, din satul Plaiul Dacilor, asemănătoare multor familii românești, aflate în impas după „marea revoluție din decembrie 89”. Lucrurile s-au petrecut la fel, cam peste tot în țară. A fost nevoie să treacă un timp ca țăranii să-și dea seama de manipularea și înșelăciunea la care au fost supuși. Imediat după revoluție s-a procedat la desființarea CAP-urilor, a fermelor de stat, a IAS-urilor, devastându-se și distrugându-se tot, toată bogăția comună, luând fiecare pe apucate, fără lege și tocmeală; apoi lupta pentru pământ, pe care oricum nu aveau cum și cu ce să-l lucreze. 

Într-o asemenea situație, mulți români de la sate ori orașe, mai ales după intrarea României în UE, au luat drumul bejeniei, în diverse țări care o duceau mai bine decât România, cel puțin sub aspect economic. Așa se întâmplă și cu eroina romanului, Florica, care ia drumul Italiei. 

Încă din primele capitole, autorul, cu o finețe artistică deosebită, pătrunde în sufletul personajelor lui, descriindu-le profunzimea sentimentelor, iar în ceea ce privește familia Gerulo, parcă ne-am afla în fața unor personaje înfrățite cu cele din romanul Moromeții, al lui Marin Preda. Grupul de tinere, printre care se afla și Florica, este atât de entuziasmat că pleacă din țară, la lucru în Italia, încât nu-și dă seama că este văzut ca o „marfă” vie , că Agenția are cu totul și cu totul alte gânduri cu el. 

Autorul, printr-o antiteză fină, știe să redea discrepanțele dintre scopurile Agenției și dorințele tinerelor din grup, care își doreau să vadă Vaticanul, Colosseum, Columna lui Traian, Domul din Milano, ori Vezuviul și nicidecum să ajungă să lucreze la bordelul „baronesei” din Italia; culmea, aceasta fiind româncă!!! 

Odată prinse în tentaculele rețelei de prostituție, soarta tinerelor este pecetluită. Pentru o vreme Florica va scăpa de „prestarea” serviciilor, fiind de-o „frăgezime” trecută! Drama acestei femei, care reușește să „evadeze” din bordel, să depășească traumele unui viol, îi permite autorului să analizeze pe toate fețele viața „căutătorilor” de mai bine pe alte meleaguri. 

Ion Nălbitoru ne descrie cu lux de amănunte o „Românie a celor plecați”, aflată într-o conexiune directă atât cu Italia, țara de bejenie, dar și cu „țara lăsată acasă”, după care le tânjește tuturor sufletul. Autorul, expert în descrieri, reușește să ne prezinte o Italie peisagistică deosebită, se apleacă cu interes și curiozitate asupra oamenilor și obiceiurilor locului, însă nu oricum, întotdeauna comparate cu oamenii și obiceiurile românilor băjeniți, păstrate, poate cu mai multă sfințenie, cu cât erau mai departe de țară… 

Din punct de vedere artistico-literar, pentru a atinge scopurile în comparațiile lui, autorul aduce în prim plan naivitatea, dar și înțelepciunea sănătoasă, „țărănească” ale Floricăi, care la cei patruzeci de ani încă nu văzuse lumea prea depărtată de Plaiul Dacilor, deci nici… Marea Neagră, cu atât mai mult Mediterana… Multe întrebări ale acesteia îi oferă autorului ocazia să facă incursiuni în cele două lumi, a binelui și răului. Vom întâlni italieni cu suflete alese, gen Zito, Mimmo, dar și profitori de genul lui Domenico, ori Angelica. Vom da și în Italia peste „agenții”, care de fațadă sunt pentru a-i ajuta pe românii veniți în Italia, dar care, din păcate, știu doar să profite de pe urma acestora. 

Descrierea discuției dintre Florica și reprezentanta unei asemenea agenții este elocventă. 

Drama Floricăi și romanul totodată, se termină într-un ambiental din țară și cumva cu o notă de „happy-end”. Cu toate acestea, ultimele fraze din capitolul „Evenimente”, prin care autorul încheie romanul, au puterea să îți aducă în suflet câteva revelații. Realizezi indubitabil un lucru care îți scăpase, dus de firul epic al romanului, acela că autorul și o parte dintre membrii familiei lui sunt personaje întâlnite de-a lungul romanului. Că de fapt romanul trebuie văzut într-o altă perspectivă decât ai fi fost tentat să-l vezi până la ultimul capitol. Focalizarea acțiunii pe drama Floricăi nu este pentru autor decât o modalitate de a-și exprima alegoric propria dramă sufletească, o formă de căutare a sinelui, de eliberare din ghearele durerii prin arta scrisului. 

Autor: Ion Nalbitoru

Publicat in: Confluente Literare, editia nr.2967, 14 februarie 2019